Care sunt caracteristicile structurale ale ornamentelor de cristal?

Structura cristalină microscopică
Materialul de bază al ornamentelor din cristale naturale aparține sistemului de cristal trigonal. Unitatea sa structurală de bază este tetraedrul-de siliciu, unde fiecare atom de siliciu se află în centrul unui tetraedru format din patru atomi de oxigen; un număr mare de aceste tetraedre se leagă împreună prin partajarea atomilor de oxigen pentru a forma un cadru de rețea stabil, tri-dimensional.

În stare pură, structura cristalină este uniformă; totuși, prezența urmelor de impurități-cum ar fi aluminiul (Al), fierul (Fe) sau titanul (Ti)-creează centre de culoare, rezultând nuanțe precum violet, galben sau roz.
Ornamentele naturale păstrează adesea urme ale originilor lor geologice, cum ar fi incluziuni de gaz-lichide, linii de creștere și texturi interne vaporoase; combinația specifică de incluziuni în cadrul fiecărei piese este unică.
Ornamentele din cristale sintetice posedă o structură cristalină mai uniformă și niveluri extrem de scăzute de impurități, realizând rate de transmisie a luminii de până la 96,5% cu împrăștiere minimă a luminii.

Structura ornamentelor de formă-naturală
Aceste ornamente se bazează pe ciorchine de cristale naturale sau pe pietre brute; sunt supuse doar curățării și armăturii simple, păstrându-și astfel caracteristicile structurale geologice originale:

Ornamentele tipice de cluster de cristal constau din mai multe cristale prismatice hexagonale care cresc împreună pe o bază de rocă gazdă. Fețele prismei prezintă striații orizontale bine dezvoltate, iar terminațiile cristalului formează puncte romboedrice-, păstrând pe deplin liniile de clivaj și semnele de creștere naturale.
Specimenele care prezintă minerale asociate (cum ar fi hematitul, azurit sau fluorit) păstrează cristalizarea originală și relațiile de atașare dintre cuarț și mineralele însoțitoare. Interfața de contact dintre minerale acoperă cel puțin 35% din suprafața totală a specimenului, afișând clar secvența de cristalizare determinată de gradienții de temperatură în timpul mineralizării hidrotermale.